Reprezintă un important factor de risc, atât pentru animale, cât şi pentru om şi de aceea este necesar ca animalul dumneavoastră să fie deparazitat extern. Pe lângă disconfortul produs (prurit, nelinişte) şi consumul de sânge, puricii şi căpuşele sunt vectori pentru numeroase boli, unele transmisibile şi la om. Tratamentul acestor boli este dificil, costisitor şi de durată. Metoda cea mai sigură pentru combaterea acestor boli este prevenirea infestaţiilor cu purici şi căpuşe.
Cereţi sfatul medicului veterinar! Acesta vă va recomanda, după caz, produsul adecvat pentru animalul dumneavoastră.
Cea mai frecventă afecţiune cauzată de purici este Dermatita alergică la purici. Odată cu înţepătura lor, puricii inoculează o substanţă alergenă care duce la înroşirea pielii, căderea părului, nelinişte, agitaţie, scărpinat intens până la automutilare şi apariţia de eczeme şi chiar plăgi infectate. Este o afecţiune mai frecvent întâlnită vara, dar se poate întâlni şi în alte sezoane. Se poate transmite şi la om.
Cea mai gravă afecţiune transmisă de căpuşe şi, din păcate, cu o incidenţă din ce în ce mai crescută la noi în ţară este Babesioza. Căpuşele sunt purtătoare ai unor paraziţi foarte mici, unicelulari (babesii), ce se transmit, odată cu muşcătura lor. Odată inoculate babesiile, migrează şi se localizează în interiorul globulelor roşii, unde se multiplică rapid şi le distrug. Boala este foarte gravă şi cu o evoluţie rapidă, ducând cel mai frecvent la moarte, în lipsa tratamentului. Semnele clinice sunt: febră, apatie, anorexie, anemie, icter, urinare brun maronie etc. Diagnosticul se pune prin examinare clinică amănunţită, examenul sângelui şi examenul urinii.
Eficacitatea tratamentului depinde de momentul instituirii acestuia, de cantitatea de inoculum şi de gradul de afectare al organismului (animalele in vârstă sunt mai sensibile, de asemenea animalele cunoscute cu sensibilitate hepatică şi renală, animalele cărora din diverse motive li s-a extirpat splina).
O alta afecţiune severă transmisă prin muşcătura de ţânţar este Dirofilarioza. Odată cu muşcătura sa, ţânţarul poate inocula larva unui vierme nematod (Dirofilaria immitis), acesta migrează până în arterele pulmonare, unde suferă evoluția finală, transformându-se într-un vierme adult de aproximativ 20-30 cm. În anumite condiţii, aceşti viermi pot migra din arterele pulmonare în ventriculul drept, cauzând manifestări cardiorespiratorii severe şi moarte. Adaptarea climatică şi genetică a parazitului şi a gazdei intermediare a condus în ultimii ani la lărgirea hărţilor endemice ale dirofilariozei, astfel această boală s-a răspândit progresiv din regiunile subtropicale către zonele cu climă temperată (inclusiv teritoriul României).
